Pentru unii sărbătoare,pentru alţii doliu.

Ieri,1 decembrie, Ziua Naţională a României, Laszlo Tokes a ţinut doliu. Acesta a spus că este o formă prin care el îşi arată nemulţumirea că Ţinutul Secuiesc nu are încă autonomie şi că oamenii de acolo trebuie să respecte vrând nevrând legile şi Constituţia României. Mi se pare o jignire adusă statului român. Oricum, până la urmă li se va da autonomie şi în curând şi România va fi cumpărată...aşa că ce mai contează un ţinut în plus în minus ...

Mirific 1 DECEMBRIE

O zi cu mare semnificaţie, dar care nu mi-a adus în suflet mândrie, bucurie sau alte semntimente de gratitudine. A fost o zi normală, poate chiar mai rea ca altele.
De dimineaţă...am constatat că iarna îşi cere drepturile....geamurile erau "blindate" cu gheaţă, copacii parcă erau din Ice Age, iar caloriferele erau puţin călduţe.
Am deschis televizorul şi tot zapând am luat parte indirect la gafa de la parada de 1 decembrie. Băsescu fiind plecat din ţară, Armata ar fi trebui să prezinte onorul celui de-al doilea om în stat, preşedintele Senatului, Mircea Geoană. În schimb, domnul preşedinte l-a delegat pe Boc să primească acest onor. Acest lucru a fost anunţat chiar de către MApN.Nu mă mai mira absolut nimic, dar mi se pare de-a dreptul straniu ca tot MApN-ul să schimbe un ordin pe care tot ei l-au dat în urmă cu 1 an( 2009):"onorul militar se acordă în următoarea ordine: preşedintelui României, preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, primului-ministru, ministrului Apărării şi şefului Statului Major General". .
Trecând peste asta, spre seară, în jurul orelor 17 s-a întrerupt curentul. Asta a ţinut până la ora 23. Gaşca de vecini "meseriaşi" au încercat să rezolve problema, dar a fost în zadar. Problema a fost că o parte din vecinii nostri aveau curent, iar altii nu. La un moment dat, un vecin a "făcut lumină" doar pe palierul nostru, dar administratorul nu a fost de acord cu improvizaţia făcută şi am revenit la statul în beznă. O fi zis să fim solidari unii cu ceilalti şi să stăm toţi pe intuneric. Totul a durat până la ora 23 când s-au deranjat cei de la ENEL, asta după ce au primit primul apel la ora 17.15.
Noroc cu stiva de lumânări cumpărate de la Ikea şi cu laptop-ul care avea bateria full. Cu ocazia acordată de către Enel, am dezgheţat şi frigiderul...

P.S: Am văzut o campanie extraordinară a celor de la Antena 1, un calup de reportaje despre geniile româneşti uitate şi umilite realizată de către Carmen Avram.

Vin sărbătorile, vin sărbătorile...

Ca în fiecare an, la New York s-a dat primul "semnal" pentru sezonul Sărbătorilor de iarnă. Luminiţele grandiosului brad de Crăciun din faţa Centrului Rockefeller au fost aprinse în seara de 30 noiembrie. Ceremonia este deja o tradiţie, la fel şi concertul organizat în fiecare an. De reţinut că pomul de craciun trebuie să aibă minimum 65 metri înălţime şi 35 metri lăţime.

Trăim într-o ţară în care se ia de unde ar trebui să rămână la fel si se adaugă acolo unde ar trebui să se scadă sau măcar să stagneze. Observ că tot mai mulţi ministri suferă de Alzheimer şi uită de toate planurile de reformare ale României Minunate pe care le-au promis când au depus jurământul...
Spre exemplu, un subiect care supără şi discriminează partea feminină este indemnizaţia şi concediul de maternitate al acestora. Vorbim în emisiunile TV că nicăieri în ţările europene nici nu se acorda concediu de maternitate de 2 ani sau nu se acordă deloc. CORECT. Dar acele ţări s-au dezvoltat foarte mult şi le oferă proaspetelor mămici un loc unde să îşi lase copii. La noi, o creşă privată poate costa mai mult de 600de lei-lunar, iar o bonă costă de la 900lei şi poate atinge chiar şi suma de 1200 lei. Şi te gândeşti că salariu minim pe economie în 2010 este de 600lei. Nu cred că mai trebuie să efectuăm calcule să vedem cum s-ar descurca o familie în care ambii părinţi au un salariu minim pe economie.
Cu câteva luni în urmă, ministrul Botiş făcea nişte declaraţii halucinante: creşteri salariale de 43%, un program flexibil pentru mamele care au un copil sub 7 ani şi apoi gafează puternic când greşeşte votul pentru TVA, iar acum taie şi spânzură tot ce a mai rămas din respectul pentru populaţie. Până la urmă, nasterea este un serviciu făcut societăţii şi ar trebui "plătit" ca atare.
Se tot vorbeşte de construcţia unor creşe...mai bine le-aţi ridica şi apoi poate vor veni şi mamele să îşi aducă copii.
Am auzit astăzi un argument de ce proaspetele mămici nu îşi pot lăsa copii cu părinţii: vârsta de pensionare a crescut la 65 de ani, iar asta ar însemna ca o femeie să aibă un copil pe la vârsta de 40 de ani astfel încât să îşi lase copilul cu parinţii. Din punct de vedere al metabolismului, la vârsta de 40 de ani nu mai este recomandat să ai un copil....mă întreb unde vom ajunge.
Îmi doresc să nu se aprobe această lege şi să nu mai aud la televizor sondaje aberante cum că proaspetele mămici ar vrea să se întoarcă la serviciu după 6 luni de la naştere.....Sunt curioasă oare maine ce vor mai născoci şi ce legii lipsite de bun-simţ vor mai dori să implementeze iluştrii noştri miniştri...
Si mai nou, în anul 2011, când se va naşte un copil, mama acestuia va primi din partea guvernului BOC un pachet promoţional din care aceasta are dreptul să aleagă...ori va sta acasă în concediu fără plată sau îşi va lăsa copilul de un an singur acasă şi se va intoarce la serviciu.MEMORABIL!!!!!!!!
Şi poate în 10 ani vom avea creşe aşa cum am avut şi autostrăzi.

Freakin’ brilliant!

Aşa-i în tenis, aşa-i şi-n gazetărie...

"Gazetarul acesta este mai înainte de toate, un scriitor. Un condei absolut extraordinar, unul dintre cele mai puternice condeie literare din ultimul deceniu." spunea Nicolae Manolescu despre Cristian Tudor Popescu. Cristian Tudor Popescu este gazetarul care scrie doar în momente în care ceva îl deranjeaza sau ceva îl determină sa scrie. Nu este genul de om care ar putea să scrie în orice clipă, şi cum trăim intr-o ţară în care mereu există ceva ce nemulţumeşte, el scrie mereu.

Cu toate aceste, Cristian Tudor Popescu este un om al propoziţiilor scurte şi al ascensiunii jurnalistice. este jurnalistul care puncteaza la fiecare articol până când câştigă toate seturile detaşat. E simplu, îl apreciezi sau îl critici.

În toţi aceşti ani, C.T.P a devenit o marcă şi momentan, una care se vinde intr-o ţară în care criza financiară este titlul tuturor articolelor.

Găsim în jurnalistul C.T.P şi o oarecare melancolie.Recunoaşte că nu scrie la calculator, cu toate că a prins era în care tehnologia reprezintă totul.Şi aceiaşi melancolie o gasim şi în momentul în care afirmă că a devenit un fel de "mit mediatic", cu care duşmanii săi tradiţionali s-au obişnuit şi au început să accepte fiecare lovitură. Poate de aceea, jurnalistul iubeşte atât de mult tenisul.Poate, prin fiecare lovitură, reuşeşte să înscrie şi atunci când nu scrie. Consumă tenisul ca pe un drog, iar dacă nu îl foloseşte devine irascibil.

Dacă din anul 1997, C.T.P se află în fruntea jurnaliştilor din România, în anii 90 era un inclasabil. Era mediana dintre gazetarii violenţi şi occidentalii de buna factură şi de fineţe. Asta, pentru că deţine o ironie greu de egalat. În unele editoriale simţi acel iz de umor negru tipic britanicilor.

Din nou, C.T.P are regrete. Este întristat de acei 95% din oamenii care îl apreciază şi îi spun: "V-am văzut la televizor". Şi-ar găsi mulţumirea dacă o fată de 18 ani l-ar felicita pentru ultimul editorial sau dacă a găsit în el un gând pentru viitor. Şi ar fi fericit, dacă tot ce ar spune el ar putea fi luat uneori ca atare, fără a căuta profunzimea sau fără a analiza fiecare frază spusă sau scrisă de el.

Cristian Tudor Popescu şi-a conturat haina de jurnalist în timp. Prima oară a intrat în Casa amurgului roşu în anul 90.Era privit cu teamă, ură şi precum un soi de inger exterminator. Şi-a început scriitura cu un articol pentru preşedintele Ion Iliescu, intitulat "Dar-uri". Acum, ziaristul îl consideră "bine-intenţionat, dar naiv", "adolescentin".

Dar dintre toate premiile obţinute în viaţa sa, cele mai importante sunt cei doi băieţi ai săi. Recunoaşte că a devenit o persoană efectivă, în loc de afectivă şi de multe ori vorbeşte prin intermediul ştirilor. Asta pentru că timpul pe care îl ai la dispoziţie să îţi arăţi dimensiunile de jurnalist se măsoară în 25 de minute.

Ne va ajuta Parkour sau nu?

Peste tot se vorbeşte de T.V.A, Băsescu în război cu Boc şi despre cum va arăta un nou plan anticriză.
După ce acum câteva săptămâni, T.V.A-ul a fost majorat cu 5%, acum politicienii se ceartă dacă vor reveni la cel anterior sau îl vor păstra pe cel actual. Până atunci se vorbeşte de impozitarea progresivă. Dar, pentru o mare parte din români, se pare că majorarea T.V.A-ului nu mai reprezintă o problemă. Soluţia a fost găsită: le ridicăm economia bulgarilor. Românii au făcut un fel de studiu de piaţă şi au observat că preţurile de la vecinii noştri sunt mult mai mici. Să tragem o linie şi să analizăm. Românii merg la mare în Bulgaria, merg la cumpărături şi în curând vom învăţa şi limba lor ca să ne găsim ceva mai profitabil de muncă. Şi dacă T.V.A-ul va fi redus, asta nu înseamnă că trebuie să ne bucurăm prea tare. Se vor impozita pensiile. Şi ei săraci, nu prea au cum să meargă să facă piaţa în Bulgaria.
Poate toţi politicienii noştri ar trebui să înveţe să practice sportul extrem "Parkour". Este un sport care te ajută să treci peste orice obstacol, prin găsirea celui mai eficient mod. Sau să citească despre Armin Dahl, care aşa a ajuns celebru. Cât de greu poate fi să ajungi din punctul A în punctul B, când ai atâţia oameni care să te ajute? De ce există consilieri pe probleme economice, sociale sau pentru probleme de securitate....???

Încă un LA REVEDERE

Când eram mică, atât mama cât şi tata mă obligau să urmăresc "Teleenciclopedia". La început nu mi-a plăcut, doar din simplul motiv că eram obligată. Apoi, treptat am început să realizez că puteam să descopăr, prin ea, cu paşi mici, lumea în care trăiesc. Şi am început să o urmăresc în fiecare duminică, dar fără niciun fel de presiuni. Prima mea "iubire" a fost Florian Pittiş, care cu glasul răguşit m-a fascinat.
Mai târziu, am descoperit şi alte voci care te făceau să tresari. Acea voce a fost Lucia Mureşan. Îmi notam pe foi tot ce mi se părea interesant şi îmi aduc aminte că la un moment dat, renunţam la joaca de-a faţa-ascunsă de pe uliţa bunicii pentru a intra în casă să urmăresc emisiunea. Ştiam că din nou voi simţi că explorez lumea şi voi primi explicaţii pentru tot ce este in jurul meu. Mă simteam ca şi când l-aş fi avut alături pe Cristofor Columb sau Leonardo Da Vinci...
Recunosc, că poate nu ar trebui tocmai eu să vorbesc despre asta, pentru că nu pot afirma că m-am născut, copilărit şi maturizat cu vocea şi emisiunea celor doi. Din fericire, în copilăria mea am prins desene animate, filme, emisiuni şi nu doar "Veronica" şi "Teleenciclopedia". Şi cu toate acestea, cele două voci mi-au marcat copilăria. Florian Pttiş ne-a părăsit acum trei ani şi astfel s-a pierdut o mare personalitate a muzicii, culturii, televiziunii şi radio-ului românesc.
Acum, s-a stins şi Lucia Mureşan, o persoană apreciată de către colegii de breaslă, de studenţii pe care i-a avut "sub tutelă". Încet, încet se vor pierde toate vocile care trezeau în noi amintiri frumoase şi care ne-au ănvăţat multe, fără măcar să remarce acest lucru.

IRON MAN2

În seara aceasta, în loc să profit de intrarea gratuită pe care o aveam la filmul "Iron Man 2" am rămas la Universitate la serile FJSC unde invitatul a fost nimeni altul decât Adelin Petrişor. O prezenţă cât se poate de importanta pentru nişte bieţi studenţi care vrem să ne construim încet, încet o carieră în "d-ale presei".Spun aşa pentru că suntem foarte puţini care ştim exact ceea ce vrem să facem şi după parerea mea suntem şi puţini cei care vom reuşi sau care din cauza puţinei pâinii pe care o vom câştiga ne vom călca poate visul în picioare.Trecând peste această introducere, revin la subiect.Adelin Petrişor. O persoană care încă mai crede că la un moment dat în România se va face jurnalism de calitate şi care are o speranţă în noi, generaţia aceasta care toată lumea speră să revoluţioneze lumea. Nu vom face asta. Vom fi ca toţi ceilalţi şi vom încerca să ne câştigăm existenţa pentru că asta suntem învăţaţi de societatea în care trăim. De la părinţii care, nu mereu îşi susţin copii pentru a face ceea ce consideră vocaţia lor în viaţă, până la profesorii care îţi calcă în picioare (la propriu)toate acele mărunţişuri de vise pe care ţi le-ai creat. E greu ca în societatea de azi să mai schimbi ceva. Este o societate în care suntem învătaţi să supravieţuim şi în care nu contează ceea ce facem sau cum o facem important este să câştigi bine. Nu contează că ai avut nişte principii pe care ai zis că nu le vei încălca niciodată, nu contează că ajungi să fii corupt şi să minţi întregi mase de oameni pentru a câştiga mai bine şi pentru aţi permite să ieşi un pic din mizeria de ţară în care ne târâm ca nişte şobolani.

just memories

Astăzi am devenit oarecum nostalgică...şi asta din cauza vremii care s-a năpustit peste ale noastre meleaguri!Mi-am adus aminte de zile de vară...de fapt, mi-am adus aminte de mare şi în mod normal de Vama Veche!Nu am să vă reţin prea mult...vroiam decât să postez o melodie şi trebuia să îi fac o mică introducere!Aşa că audiţie plăcută!

nice:)

noua moda:brusturii

Se pare că în unele tării, oamenii nu îşi vor mai face griji pentru ce vor pune pe masă pentru masa de prânz, ci îşi vor face griji că nu au destulă hârtie igienică la baie pentru toată familia.Citeam astăzi un articol despre criza economică din Cuba şi cât de puternic a fost aceasta afectată. După ce anul trecut a fost lovită de 3 uragane, care au adus pagube de zeci de miliarde de dolari, se pare că anul acesta Cuba nu va beneficia de câtă hârtie igienică are nevoie.Se pare că nu există bani pentru a putea fii cumpărate materialele prime din care poate fi făcută hârtia igienică.
Mi se pare un lucru umilitor.Sunt oamenii care îşi cumpără îngheţată poleită cu aur în valoare de 1.000 de dolari,ca să o mănânce şi există oamenii care nu vor avea hârtie igienică pentru că statul nu are banii pentru a o putea importa. Poate în câteva luni vor anunţa că nu mai pot beneficia nici de apă şi atunci totul va fi promiţător!
Sunt mult prea multe contraste în această lume...

de câteva săptămâni mă oripilează două spot-uri publicitare.Deci, am încercat să fac abstracţie de ele ori de câte ori apareau in grilele de publicitate ale unor canale de televiziune dar, am ajuns la concluzia că nu pot face aşa ceva."Poţi să-mi dai un pufulete?"deci...reclama cu dogface mi se pare aberantă şi nu are relevanţă absolut deloc.Chiar dacă acum ceva timp îi blamam pe cei de la q-fort pentru spot-urile lor pentru geamuri, se pare că cineva şi-a dorit foarte tare să le ia locul in clasamentul celor mai proaste reclame.Forma mi se pare foarte practică-este oare aceasta o replică pe care ai putea să o spui după ce capul tău s-a transformat intr-un cap de câine...mi se pare ridicol.Să nu luăm în considerare ideea reclamei şi pentru câteva clipe să urmărim doar personajele.Vocile sunt infiorătoare,iar ei nu au pic de talent.Dragi mei, dacă nu aţi reuşit să vă remarcaţi la vreo facultate de teatru, cu această reclamă aţi reuşit...felicitări!Numai că v-aţi distins ca nişte personaje pe care CNA-ul le-a interzis auditoriului până la orele 23.Şi sper ca la un moment dat să interzică reclama definitiv pentru că ,sincer, nu cred că o astfel de reclamă va face oamenii să cumpere pufuleţii.Să trecem să discutăm şi celălalt spot publicitar...nu ştiu dacă are vreun nume...reclama pentru curentul EMO.Glumesc ...are un nume bine ales headless.Sper că s-au gândit că oamenii îl vor percepe mot-a-mot.Stupidul om care încearcă să îşi cureţe o portocală şi ajunge să îşi taie capul.WWWOOOWWW.Şi totuşi omul fără cap dă dovadă de un optimism incurabil...cu toate că a ramas fără corp el îşi doreşte un pufulete.Bine zice Badea într-o emisiune de a lui...unele reclame reprezintă sincope de logică.După părerea mea umilă, aceste reclame ar trebui să li se pună bulina de 18 ani în momentul în care sunt difuzate.Imaginaţia unora călătoreşte tare departe ca să spun aşa.
Dar, în alte colţuri ale lumii iau naştere spot+uri absolut geniale, la care nu ai cum să aduci vreo injurie.Am găsit un astfel de spot pe un site şi este reclamş la vodka ABSOLUT.
Un singur lucru vă doresc:să nu vă regăsiţi în faţa televizorului când este vreo reclama la pufuleţii Gusto.:))

Nu trageţi domn Semaca....

să vă descriu decorul întâmplării...un parc,o pistă de hochei( sau aşa o denumesc eu pentru că este identică,numai că patinele s-au transformat în role,iar suprafaţa nu alunecă la fel de tare)...nişte copilaşii se joacă acolo,dar sunt absolut geniali...s-au gândit că dacă "tati" nu s-a mai obosit sa îi "avertizeze",ar putea ei singuri să îşi dea câte o lecţie!terenul de "hocheyroller" era prevăzut şi cu 2 porţi...logic nu?v-am spus nimic diferit de un teren normal,numai că aceste 2 porţi semanau mai mult a buncăre,deoarece nu erau nişte porţi externe,ci erau unele pitite in gardul ce înconjura terenul...la un moment dat,unul dintre cei 2 copii,ei fiind personajele principale ale acestei întâmplări,se "retrage" în buncăr pentru a se pregăti să apere acea lovitură decisivă a camaradului său...se aşează!Între timp prietenul său,îşi pregăteşte "degajarea"...stă foarte concentrat în faţa porţii,îşi poziţionează crosa şi loveşte...loveşte cu atâta putere încât pucul se opreşte din traiectoria lui fix în piciorul marelui portar..."portarul" cu acte în regulă,ia pucul în mână şi îl aruncă,numai că acesta greşeşte direcţia şi loveşte o fată fix în picior...apoi istoria se repetă...fiecare îşi ocupa poziţia...până când,eroul nostru adică marele portar strigă cât îl tin corzile vocale:"NU MAI TRAGE,NU MAI TRAGE",replică parcă ruptă din filmele lui Sergiu Nicolaescu cu domn Semaca şi Lăscărică...mai trebuia să spună că l-a ciuruit...şi îl înregistram pe piciul nostru ca un amator de filme ce crede în eroi care nu mor niciodată...sunt împuşcaţi şi tot apar după câţiva ani ca fiind iar personaje principale!Deci,după filmele domnului Nicolaescu se pare că avem şi noi un "Terminator" sau dacă nu,ceva asemănător!
Copiii aceştia se autopedepseau...dar erau tare simpatici.erau doar 2 şi ocupau cu stilul lor de joacă întreg terenul...cred că dimineaţă au făcut ochişori şi s-au gândit că este o zi perfectă să cucerească lumea...şi asta au făcut!În momentul în care puştiul a lovit-o pe fata respectivă,din dreapta mea,s-a auzit un râs isteric al unui tânăr ce stătea şi îi privea cu mare interes pe cei 2!şi uite aşa copilaşii au cucerit lumea,doar prin inocenţa lor!Pentru că fiţi siguri că în gestul piciului nu a fost nici cea mai mică intenţie de a răni pe cineva...el doar vroia să se impună în faţa prietenul lui care de mai multe ori l-a "ciuruit"...
Cât despre tânar,ce va pot spune...l-am văzut socializând cu unul dintre oamenii care se aflau pe teren şi pe care l-a întrebat de unde poate face rost de crose...ghiciti de ce???vroia să vină să se joace şi el...

teza unică ucide!!!

am înţeles multe.gripa porcina ucide.seceta ucide.criza financiară care s-a instaurat oficial în România anul trecut(după spusele domnului Geoană),ucide şi ea.Dar şi tezele unice ucid???

sunt o domnişoara...dă-te-n....

astăzi,o domnisoara, a vrut să impresioneze! draga de ea...ea nu ştie că prin simpla ei prezenţă impresionează..greşeala ei momumentală este că vorbeşte...şi atât!nu foarte des,dar când vorbeşte,din izvorul ei nesecat de cunoaştere...oripilează.nu mă refer nicidecum la greşeli gramaticale sau alte poveşti,dar întunericul este clar instaurat în teritoriul ăla mic al ei,numit creier.
deci...pe mine mă amuză foarte tare oamenii care îşi crează singuri şi nesiliţi de nimeni,o imagine absolută a lor...nu îmi doesc să o terfelesc în noroi...nicidecum...dar să ai pretenţia ca superiorul tău să ţi se adreseze cu apelativul "domnişoara X",mi se pare o inepţie pe care nu pot digera foarte uşor...
Dar domnişoara mea, tu dacă ai fi directorul unei companii le-ai vorbi angajaţilor tăi atât de politicos???crede-ma că nu!aş fi înţeles atitudinea ta, dacă erai vreo frustrată,gen profesoara mea de biologie din generală.care la 50 de ani cerea să i se spună "domnişoară" asta pentru că era insuportabilă şi nu a găsit un prost care să o conducă până la altar...dar tu,draga mea,care ai doar 24 de ani...am o curiozitate incredibilă să ştiu ori de unde provin frustrările tale sau dacă nu sunt frustrări,de unde ai furat aceste pretenţii exagerate! deci,să înteleg că eu ar fi trebuit să îţi vorbesc cu "doamna X"...având în vedere că înca mi se mai spune COPILU!!!mai aşteaptă şi în momentul în care o să îl găseşti pe acel director care să ţi se adreseze cu "domnişoara X"...anunţă-mă cumva...apropo...dacă foloseşte expresia :"Ai făcut o treabă bună,domnişoara X", acordul de mai sus se anulează...nu mă anunţa...
seară bună ...

Misoginismul-experienţă trăită până la extrem

Ştiţi cum este să ai un prieten misogin?voi, fetelor, care ştiţi asta, vă rog contactaţi-mă...de dimineaţă până seara aud cum noi, fiinţe sensibile suntem blamate de către aceste "specii" care din păcate nu sunt pe cale de dispariţie...nici măcar gripa porcină nu o să-i afecteze cu absolut nimic, doar ştim cu toate ce sunt bărbaţii la origini...
Dimineaţă, în drum spre locul unde nu de mult timp mi-am ancorat câte 9 ore pe zi din viaţa mea...misoginul îşi cere dreptul de bărbat şi singuri şoferi din trafic care îl încurcau să fie "regele şoselelor" erau femeile, şoferiţele...doar ele...ele stăteau în calea fericirii lui de a călca acceleraţia!
Bărbaţii din nou au atins perfectul, impecabili ca de fiecare dată.Astăzi, pentru misogin, nici măcar claxoanele exasperante ale şoferilor, subliniez şoferilor, nu erau deranjante,ba chiar cred că îi ofereau muzicalitate, nicidecum o asonanţă...dar dacă cumva o femeie îndrăznea să mângâie cu un deget volanul,se dezlănţuia misoginul...
Recunosc că noi,femeile greşim în trafic, dar asta nu le dă dreptul bărbaţilor să ne trateze ca nişte fiinţe umane inferioare. Diferenţele dintre bărbaţi şi femei la volan sunt destule:femeile sunt mai răbdătoare, mai delicate în ceea ce priveşte condusul sau chiar aş putea recunoaşte că este vorba de teamă, de panică!
...am să revin pe această temă...

un menage a trois-Vicky Cristina Barcelona

Să presupunem că n-aţi mai văzut niciun film de-al lui Woody Allen până acum (deşi e destul de greu, având în vedere că tipul ăsta face cam un film pe an, încă din 1966), şi că singurul lucru la care vă duce cu gândul numele regizorului e faimoasa ciocănitoare. Ce-o să vedeţi în Vicky Cristina Barcelona?
Trei tipe din zodii total diferite (Penélope Cruz, Rebecca Hall şi Scarlett Johansson) care se învârt în jurul unui pictor spaniol boem (Javier Bardem), într-o poveste despre dragoste, sex şi pasiune, spusă la repezeală, prin dialoguri şi multă multă naraţie (comică şi sarcastică, se-nţelege). Povestea pare spusă la telefon, iar Woody Allen pare că a făcut filmul ăsta doar pentru a le aduce împreună pe platoul de filmare pe cele trei actriţe, pentru a-şi satisface un fel de fantezie. Şi nu de puţine ori am avut senzaţia că scenele seamănă cu acelea de la începutul filmelor porno, în care realizatorii se chinuie să-ţi prezinte un fapt de zi cu zi, în care să te regăseşti cu uşurinţă, ca apoi să treacă la treabă în vreun dormitor. Iar senzaţia asta e dată şi de faptul că nu m-am putut apropia prea mult de personaje, deşi sunt încadrate în tipologii bine definite.Bine, bine, şi vedeţi şi Barcelona. Dar mie nu mi se pare c-am văzut Barcelona în filmul ăsta. Ne arată arhitectura lui Gaudí, aminteşte de Miró, vedem şi faimoasa stradă La Rambla (care de fapt ar trebui să fie foarte aglomerată, dar, na, acum se filma), ne duce prin restaurante de lux, la ceva concerte de muzică spaniolă şi câteva secunde la malul mării, dar nu surprinde tocmai atmosfera din orăşelul ăsta catalan. Pare un tur grăbit făcut cu vreun ghid turistic.
Ce mi-a plăcut la filmul ăsta e că Woody Allen zice, într-un fel, “Ce evoluţie a personajelor, domne? N-avem nevoie de asta!”. Două fete cucuiete din America, una pe cale să se căsătorească (Rebecca Hall), cealaltă care nu ştie ce vrea, ci doar ce nu vrea (Scarlett Johansson), merg o vară în Barcelona. Acolo se încurcă cu un pictor spaniol, trăiesc ceva experienţe de natură neortodoxă cu el şi cu fosta lui soţie (Penélope Cruz, care a fost nominalizată şi a câştigat multe premii cu rolul ăsta), de la care află că “Numai dragostea neîmplinită este romantică”. În ciuda experienţelor, se întorc acasă aşa cum au plecat, una căsătorită cu tipul potrivit sau poate nepotrivit (pentru că o să-şi dea seama de asta peste vreo douăzeci de ani), iar cealaltă cu câteva lucruri noi pe lista celor pe care ştie sigur că nu le vrea. Şi cu poveşti incitante de spus la coafor şi la nepoţi, bineînţeles.

Vicky Cristina Barcelona e un film făcut pe jumătate. Spectatorul vine cu cealaltă jumătate, cu visele, fanteziile, neîmplinirile, nehotărârea şi neîndrăzneala lui şi-l completează. În final iese un film care în cel mai bun caz intrigă şi incită prin subiectul abordat, şi-i dă spectatorului curajul de a invita, fără alte preliminarii, două fete frumoase să facă toţi trei dragoste în căsuţa lui de la ţară, sau să se lase dus de val şi să facă dragoste cu o persoană de acelaşi sex. Astfel, filmul câştigă mulţi spectatori şi păreri entuziaste de la cei care se regăsesc în personajele de pe ecran. Mergeţi şi voi să vedeţi filmul, încă rulează prin cinematografele din mall-uri. E, până la urmă, un film uşurel şi încântător, cu muzică frumoasă.

L-AU LANSAT,L-AU ÎNCERCAT...

Motorul de căutare Wolfram Alpha a fost aruncat "in sălbăticie",asta după ce mult timp a fost încătuşat şi supus mai multor teste pentru a-i putea observa comportamentul.În cele din urmă,s-a ajuns la concluzia că noul motor de căutare lansat de către fizicianul Stephen Wolfram poate înfrunta "hienele" care monopolizeaza piaţa internetului de 16 ani.
Acum 16 ani a fost lansat primul motor de căutare: ALIWEB (Archie Like Indexing for the Web), anuntat in anul 1993 de Martijn Koster si prezentat in 1994, chiar in luna mai, la Geneva şi a fost un motor de sine stătător.
Se pare că apariţia Wolfram Alpha a trezit multor "internauţi"interesul...aceştia considerând ca este mult mai precis decât alte motoare;chiar dacă prezentarea a fost exagerat de laudativă "o invenţie care ar putea revoluţiona internetul",bobocul are o mai mare abilitate în a calcula răspunsurile...
S-ar putea întelege că "vademecumul" nostru de până acum,GOOGLE,ar trebui să îşî simtă tronul atacat...nicidecum...WA nu reprezintă un concurent pentru cei de la GOOGLE,YAHOO sau MSN...acesta repreyinta doar o completare la tot ceea ce înseamna celelalte motoare de căutare...el dă răspunsurile la toate întrebările...

Stati...nici chiar aşa...nu vă poate răspunde cum,când veti muri,dar vă poate calcula distanţa de la Luna la Pământ in momentul în care introduceti datele...



P.S:

Observator de metrou

7.15...dimineaţă...răcoarea nopţii încă se mai simte...mă "strecor" uşor din casă şi mă îndrept spre metrou,cobor ca melcul scările şi mă postez undeva pe peron.în timp ce aştept metroul,observ că mi-am uitat player-ul şi cartea pe care urma să o termin de citit...metroul staţionează,toată lumea se împinge pentru "a ne conserva" mai bine până la urmatoarea staţie...

astăzi voi juca rolul unui mic observator!privesc în jurul meu şi regasesc doar feţe încrâncenate!

În dreapta mea, două fete se "joacă" ceva destul de antrenant pentru ora respectiva...fac echilibristică...stau faţă în faţă,fără să se sprijine de ceva şi în timp ce metroul merge corpul lor formează figuri geometrice abstracte,dar măcar le citeşti pe faţa zâmbetul...din partea cealaltă se aud râsete de copii, iar în faţa mea un baiat se joacă un joc pe PSP..se poate auzi printre sunetele grave ale metroului un "zumzet":PATA-PATA-PATA-PONG iar mai apoi CHAKA-CHAKA-PATA-PONG...e oarecum hilar sunetul, dar în acelaşi timp amuzant...langă el un cuplu.Se privesc intens.În rest indiferenţă...