Peste tot se vorbeşte de T.V.A, Băsescu în război cu Boc şi despre cum va arăta un nou plan anticriză.
După ce acum câteva săptămâni, T.V.A-ul a fost majorat cu 5%, acum politicienii se ceartă dacă vor reveni la cel anterior sau îl vor păstra pe cel actual. Până atunci se vorbeşte de impozitarea progresivă. Dar, pentru o mare parte din români, se pare că majorarea T.V.A-ului nu mai reprezintă o problemă. Soluţia a fost găsită: le ridicăm economia bulgarilor. Românii au făcut un fel de studiu de piaţă şi au observat că preţurile de la vecinii noştri sunt mult mai mici. Să tragem o linie şi să analizăm. Românii merg la mare în Bulgaria, merg la cumpărături şi în curând vom învăţa şi limba lor ca să ne găsim ceva mai profitabil de muncă. Şi dacă T.V.A-ul va fi redus, asta nu înseamnă că trebuie să ne bucurăm prea tare. Se vor impozita pensiile. Şi ei săraci, nu prea au cum să meargă să facă piaţa în Bulgaria.
Poate toţi politicienii noştri ar trebui să înveţe să practice sportul extrem "Parkour". Este un sport care te ajută să treci peste orice obstacol, prin găsirea celui mai eficient mod. Sau să citească despre Armin Dahl, care aşa a ajuns celebru. Cât de greu poate fi să ajungi din punctul A în punctul B, când ai atâţia oameni care să te ajute? De ce există consilieri pe probleme economice, sociale sau pentru probleme de securitate....???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu