Când eram mică, atât mama cât şi tata mă obligau să urmăresc "Teleenciclopedia". La început nu mi-a plăcut, doar din simplul motiv că eram obligată. Apoi, treptat am început să realizez că puteam să descopăr, prin ea, cu paşi mici, lumea în care trăiesc. Şi am început să o urmăresc în fiecare duminică, dar fără niciun fel de presiuni. Prima mea "iubire" a fost Florian Pittiş, care cu glasul răguşit m-a fascinat.
Mai târziu, am descoperit şi alte voci care te făceau să tresari. Acea voce a fost Lucia Mureşan. Îmi notam pe foi tot ce mi se părea interesant şi îmi aduc aminte că la un moment dat, renunţam la joaca de-a faţa-ascunsă de pe uliţa bunicii pentru a intra în casă să urmăresc emisiunea. Ştiam că din nou voi simţi că explorez lumea şi voi primi explicaţii pentru tot ce este in jurul meu. Mă simteam ca şi când l-aş fi avut alături pe Cristofor Columb sau Leonardo Da Vinci...
Recunosc, că poate nu ar trebui tocmai eu să vorbesc despre asta, pentru că nu pot afirma că m-am născut, copilărit şi maturizat cu vocea şi emisiunea celor doi. Din fericire, în copilăria mea am prins desene animate, filme, emisiuni şi nu doar "Veronica" şi "Teleenciclopedia". Şi cu toate acestea, cele două voci mi-au marcat copilăria. Florian Pttiş ne-a părăsit acum trei ani şi astfel s-a pierdut o mare personalitate a muzicii, culturii, televiziunii şi radio-ului românesc.
Acum, s-a stins şi Lucia Mureşan, o persoană apreciată de către colegii de breaslă, de studenţii pe care i-a avut "sub tutelă". Încet, încet se vor pierde toate vocile care trezeau în noi amintiri frumoase şi care ne-au ănvăţat multe, fără măcar să remarce acest lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu