Peste tot se vorbeşte de T.V.A, Băsescu în război cu Boc şi despre cum va arăta un nou plan anticriză.
După ce acum câteva săptămâni, T.V.A-ul a fost majorat cu 5%, acum politicienii se ceartă dacă vor reveni la cel anterior sau îl vor păstra pe cel actual. Până atunci se vorbeşte de impozitarea progresivă. Dar, pentru o mare parte din români, se pare că majorarea T.V.A-ului nu mai reprezintă o problemă. Soluţia a fost găsită: le ridicăm economia bulgarilor. Românii au făcut un fel de studiu de piaţă şi au observat că preţurile de la vecinii noştri sunt mult mai mici. Să tragem o linie şi să analizăm. Românii merg la mare în Bulgaria, merg la cumpărături şi în curând vom învăţa şi limba lor ca să ne găsim ceva mai profitabil de muncă. Şi dacă T.V.A-ul va fi redus, asta nu înseamnă că trebuie să ne bucurăm prea tare. Se vor impozita pensiile. Şi ei săraci, nu prea au cum să meargă să facă piaţa în Bulgaria.
Poate toţi politicienii noştri ar trebui să înveţe să practice sportul extrem "Parkour". Este un sport care te ajută să treci peste orice obstacol, prin găsirea celui mai eficient mod. Sau să citească despre Armin Dahl, care aşa a ajuns celebru. Cât de greu poate fi să ajungi din punctul A în punctul B, când ai atâţia oameni care să te ajute? De ce există consilieri pe probleme economice, sociale sau pentru probleme de securitate....???
sa descriu ceea ce inseamna persoana mea...mi se spune foarte des ca vorbesc mult prea mult...chiar exagerat de mult uneori...asta pentru "afinitatiile"unor persoane care imi sunt foarte apropiate!Uneori...cand oboseala se instaleaza legal in teritoriul meu devin "oarecum"stresanta si normal ca cei care sufera sunt prietenii mei care au invatat sa ma accepte asa cum sunt..despre alte detalii "tehnice"voi revenii alta data:!:!:!
vineri, iulie 30, 2010
marți, iulie 13, 2010
Încă un LA REVEDERE
Când eram mică, atât mama cât şi tata mă obligau să urmăresc "Teleenciclopedia". La început nu mi-a plăcut, doar din simplul motiv că eram obligată. Apoi, treptat am început să realizez că puteam să descopăr, prin ea, cu paşi mici, lumea în care trăiesc. Şi am început să o urmăresc în fiecare duminică, dar fără niciun fel de presiuni. Prima mea "iubire" a fost Florian Pittiş, care cu glasul răguşit m-a fascinat.
Mai târziu, am descoperit şi alte voci care te făceau să tresari. Acea voce a fost Lucia Mureşan. Îmi notam pe foi tot ce mi se părea interesant şi îmi aduc aminte că la un moment dat, renunţam la joaca de-a faţa-ascunsă de pe uliţa bunicii pentru a intra în casă să urmăresc emisiunea. Ştiam că din nou voi simţi că explorez lumea şi voi primi explicaţii pentru tot ce este in jurul meu. Mă simteam ca şi când l-aş fi avut alături pe Cristofor Columb sau Leonardo Da Vinci...
Recunosc, că poate nu ar trebui tocmai eu să vorbesc despre asta, pentru că nu pot afirma că m-am născut, copilărit şi maturizat cu vocea şi emisiunea celor doi. Din fericire, în copilăria mea am prins desene animate, filme, emisiuni şi nu doar "Veronica" şi "Teleenciclopedia". Şi cu toate acestea, cele două voci mi-au marcat copilăria. Florian Pttiş ne-a părăsit acum trei ani şi astfel s-a pierdut o mare personalitate a muzicii, culturii, televiziunii şi radio-ului românesc.
Acum, s-a stins şi Lucia Mureşan, o persoană apreciată de către colegii de breaslă, de studenţii pe care i-a avut "sub tutelă". Încet, încet se vor pierde toate vocile care trezeau în noi amintiri frumoase şi care ne-au ănvăţat multe, fără măcar să remarce acest lucru.

luni, mai 10, 2010
IRON MAN2
În seara aceasta, în loc să profit de intrarea gratuită pe care o aveam la filmul "Iron Man 2" am rămas la Universitate la serile FJSC unde invitatul a fost nimeni altul decât Adelin Petrişor. O prezenţă cât se poate de importanta pentru nişte bieţi studenţi care vrem să ne construim încet, încet o carieră în "d-ale presei".Spun aşa pentru că suntem foarte puţini care ştim exact ceea ce vrem să facem şi după parerea mea suntem şi puţini cei care vom reuşi sau care din cauza puţinei pâinii pe care o vom câştiga ne vom călca poate visul în picioare.Trecând peste această introducere, revin la subiect.Adelin Petrişor. O persoană care încă mai crede că la un moment dat în România se va face jurnalism de calitate şi care are o speranţă în noi, generaţia aceasta care toată lumea speră să revoluţioneze lumea. Nu vom face asta. Vom fi ca toţi ceilalţi şi vom încerca să ne câştigăm existenţa pentru că asta suntem învăţaţi de societatea în care trăim. De la părinţii care, nu mereu îşi susţin copii pentru a face ceea ce consideră vocaţia lor în viaţă, până la profesorii care îţi calcă în picioare (la propriu)toate acele mărunţişuri de vise pe care ţi le-ai creat. E greu ca în societatea de azi să mai schimbi ceva. Este o societate în care suntem învătaţi să supravieţuim şi în care nu contează ceea ce facem sau cum o facem important este să câştigi bine. Nu contează că ai avut nişte principii pe care ai zis că nu le vei încălca niciodată, nu contează că ajungi să fii corupt şi să minţi întregi mase de oameni pentru a câştiga mai bine şi pentru aţi permite să ieşi un pic din mizeria de ţară în care ne târâm ca nişte şobolani.
marți, septembrie 08, 2009
just memories
Astăzi am devenit oarecum nostalgică...şi asta din cauza vremii care s-a năpustit peste ale noastre meleaguri!Mi-am adus aminte de zile de vară...de fapt, mi-am adus aminte de mare şi în mod normal de Vama Veche!Nu am să vă reţin prea mult...vroiam decât să postez o melodie şi trebuia să îi fac o mică introducere!Aşa că audiţie plăcută!
sâmbătă, august 15, 2009
luni, august 10, 2009
noua moda:brusturii
Se pare că în unele tării, oamenii nu îşi vor mai face griji pentru ce vor pune pe masă pentru masa de prânz, ci îşi vor face griji că nu au destulă hârtie igienică la baie pentru toată familia.Citeam astăzi un articol despre criza economică din Cuba şi cât de puternic a fost aceasta afectată. După ce anul trecut a fost lovită de 3 uragane, care au adus pagube de zeci de miliarde de dolari, se pare că anul acesta Cuba nu va beneficia de câtă hârtie igienică are nevoie.Se pare că nu există bani pentru a putea fii cumpărate materialele prime din care poate fi făcută hârtia igienică.
Mi se pare un lucru umilitor.Sunt oamenii care îşi cumpără îngheţată poleită cu aur în valoare de 1.000 de dolari,ca să o mănânce şi există oamenii care nu vor avea hârtie igienică pentru că statul nu are banii pentru a o putea importa. Poate în câteva luni vor anunţa că nu mai pot beneficia nici de apă şi atunci totul va fi promiţător!
Sunt mult prea multe contraste în această lume...

miercuri, august 05, 2009
de câteva săptămâni mă oripilează două spot-uri publicitare.Deci, am încercat să fac abstracţie de ele ori de câte ori apareau in grilele de publicitate ale unor canale de televiziune dar, am ajuns la concluzia că nu pot face aşa ceva."Poţi să-mi dai un pufulete?"deci...reclama cu dogface mi se pare aberantă şi nu are relevanţă absolut deloc.Chiar dacă acum ceva timp îi blamam pe cei de la q-fort pentru spot-urile lor pentru geamuri, se pare că cineva şi-a dorit foarte tare să le ia locul in clasamentul celor mai proaste reclame.Forma mi se pare foarte practică-este oare aceasta o replică pe care ai putea să o spui după ce capul tău s-a transformat intr-un cap de câine...mi se pare ridicol.Să nu luăm în considerare ideea reclamei şi pentru câteva clipe să urmărim doar personajele.Vocile sunt infiorătoare,iar ei nu au pic de talent.Dragi mei, dacă nu aţi reuşit să vă remarcaţi la vreo facultate de teatru, cu această reclamă aţi reuşit...felicitări!Numai că v-aţi distins ca nişte personaje pe care CNA-ul le-a interzis auditoriului până la orele 23.Şi sper ca la un moment dat să interzică reclama definitiv pentru că ,sincer, nu cred că o astfel de reclamă va face oamenii să cumpere pufuleţii.Să trecem să discutăm şi celălalt spot publicitar...nu ştiu dacă are vreun nume...reclama pentru curentul EMO.Glumesc ...are un nume bine ales headless.Sper că s-au gândit că oamenii îl vor percepe mot-a-mot.Stupidul om care încearcă să îşi cureţe o portocală şi ajunge să îşi taie capul.WWWOOOWWW.Şi totuşi omul fără cap dă dovadă de un optimism incurabil...cu toate că a ramas fără corp el îşi doreşte un pufulete.Bine zice Badea într-o emisiune de a lui...unele reclame reprezintă sincope de logică.După părerea mea umilă, aceste reclame ar trebui să li se pună bulina de 18 ani în momentul în care sunt difuzate.Imaginaţia unora călătoreşte tare departe ca să spun aşa.
Dar, în alte colţuri ale lumii iau naştere spot+uri absolut geniale, la care nu ai cum să aduci vreo injurie.Am găsit un astfel de spot pe un site şi este reclamş la vodka ABSOLUT.
Un singur lucru vă doresc:să nu vă regăsiţi în faţa televizorului când este vreo reclama la pufuleţii Gusto.:))

Abonați-vă la:
Postări (Atom)