Trăim într-o ţară în care se ia de unde ar trebui să rămână la fel si se adaugă acolo unde ar trebui să se scadă sau măcar să stagneze. Observ că tot mai mulţi ministri suferă de Alzheimer şi uită de toate planurile de reformare ale României Minunate pe care le-au promis când au depus jurământul...
Spre exemplu, un subiect care supără şi discriminează partea feminină este indemnizaţia şi concediul de maternitate al acestora. Vorbim în emisiunile TV că nicăieri în ţările europene nici nu se acorda concediu de maternitate de 2 ani sau nu se acordă deloc. CORECT. Dar acele ţări s-au dezvoltat foarte mult şi le oferă proaspetelor mămici un loc unde să îşi lase copii. La noi, o creşă privată poate costa mai mult de 600de lei-lunar, iar o bonă costă de la 900lei şi poate atinge chiar şi suma de 1200 lei. Şi te gândeşti că salariu minim pe economie în 2010 este de 600lei. Nu cred că mai trebuie să efectuăm calcule să vedem cum s-ar descurca o familie în care ambii părinţi au un salariu minim pe economie.
Cu câteva luni în urmă, ministrul Botiş făcea nişte declaraţii halucinante: creşteri salariale de 43%, un program flexibil pentru mamele care au un copil sub 7 ani şi apoi gafează puternic când greşeşte votul pentru TVA, iar acum taie şi spânzură tot ce a mai rămas din respectul pentru populaţie. Până la urmă, nasterea este un serviciu făcut societăţii şi ar trebui "plătit" ca atare.
Se tot vorbeşte de construcţia unor creşe...mai bine le-aţi ridica şi apoi poate vor veni şi mamele să îşi aducă copii.
Am auzit astăzi un argument de ce proaspetele mămici nu îşi pot lăsa copii cu părinţii: vârsta de pensionare a crescut la 65 de ani, iar asta ar însemna ca o femeie să aibă un copil pe la vârsta de 40 de ani astfel încât să îşi lase copilul cu parinţii. Din punct de vedere al metabolismului, la vârsta de 40 de ani nu mai este recomandat să ai un copil....mă întreb unde vom ajunge.
Îmi doresc să nu se aprobe această lege şi să nu mai aud la televizor sondaje aberante cum că proaspetele mămici ar vrea să se întoarcă la serviciu după 6 luni de la naştere.....Sunt curioasă oare maine ce vor mai născoci şi ce legii lipsite de bun-simţ vor mai dori să implementeze iluştrii noştri miniştri...
Si mai nou, în anul 2011, când se va naşte un copil, mama acestuia va primi din partea guvernului BOC un pachet promoţional din care aceasta are dreptul să aleagă...ori va sta acasă în concediu fără plată sau îşi va lăsa copilul de un an singur acasă şi se va intoarce la serviciu.MEMORABIL!!!!!!!!
Şi poate în 10 ani vom avea creşe aşa cum am avut şi autostrăzi.
marți, noiembrie 30, 2010
sâmbătă, noiembrie 20, 2010
Aşa-i în tenis, aşa-i şi-n gazetărie...
"Gazetarul acesta este mai înainte de toate, un scriitor. Un condei absolut extraordinar, unul dintre cele mai puternice condeie literare din ultimul deceniu." spunea Nicolae Manolescu despre Cristian Tudor Popescu. Cristian Tudor Popescu este gazetarul care scrie doar în momente în care ceva îl deranjeaza sau ceva îl determină sa scrie. Nu este genul de om care ar putea să scrie în orice clipă, şi cum trăim intr-o ţară în care mereu există ceva ce nemulţumeşte, el scrie mereu.
Cu toate aceste, Cristian Tudor Popescu este un om al propoziţiilor scurte şi al ascensiunii jurnalistice. este jurnalistul care puncteaza la fiecare articol până când câştigă toate seturile detaşat. E simplu, îl apreciezi sau îl critici.
În toţi aceşti ani, C.T.P a devenit o marcă şi momentan, una care se vinde intr-o ţară în care criza financiară este titlul tuturor articolelor.
Găsim în jurnalistul C.T.P şi o oarecare melancolie.Recunoaşte că nu scrie la calculator, cu toate că a prins era în care tehnologia reprezintă totul.Şi aceiaşi melancolie o gasim şi în momentul în care afirmă că a devenit un fel de "mit mediatic", cu care duşmanii săi tradiţionali s-au obişnuit şi au început să accepte fiecare lovitură. Poate de aceea, jurnalistul iubeşte atât de mult tenisul.Poate, prin fiecare lovitură, reuşeşte să înscrie şi atunci când nu scrie. Consumă tenisul ca pe un drog, iar dacă nu îl foloseşte devine irascibil.
Dacă din anul 1997, C.T.P se află în fruntea jurnaliştilor din România, în anii 90 era un inclasabil. Era mediana dintre gazetarii violenţi şi occidentalii de buna factură şi de fineţe. Asta, pentru că deţine o ironie greu de egalat. În unele editoriale simţi acel iz de umor negru tipic britanicilor.
Din nou, C.T.P are regrete. Este întristat de acei 95% din oamenii care îl apreciază şi îi spun: "V-am văzut la televizor". Şi-ar găsi mulţumirea dacă o fată de 18 ani l-ar felicita pentru ultimul editorial sau dacă a găsit în el un gând pentru viitor. Şi ar fi fericit, dacă tot ce ar spune el ar putea fi luat uneori ca atare, fără a căuta profunzimea sau fără a analiza fiecare frază spusă sau scrisă de el.
Cristian Tudor Popescu şi-a conturat haina de jurnalist în timp. Prima oară a intrat în Casa amurgului roşu în anul 90.Era privit cu teamă, ură şi precum un soi de inger exterminator. Şi-a început scriitura cu un articol pentru preşedintele Ion Iliescu, intitulat "Dar-uri". Acum, ziaristul îl consideră "bine-intenţionat, dar naiv", "adolescentin".
Dar dintre toate premiile obţinute în viaţa sa, cele mai importante sunt cei doi băieţi ai săi. Recunoaşte că a devenit o persoană efectivă, în loc de afectivă şi de multe ori vorbeşte prin intermediul ştirilor. Asta pentru că timpul pe care îl ai la dispoziţie să îţi arăţi dimensiunile de jurnalist se măsoară în 25 de minute.
Cu toate aceste, Cristian Tudor Popescu este un om al propoziţiilor scurte şi al ascensiunii jurnalistice. este jurnalistul care puncteaza la fiecare articol până când câştigă toate seturile detaşat. E simplu, îl apreciezi sau îl critici.
În toţi aceşti ani, C.T.P a devenit o marcă şi momentan, una care se vinde intr-o ţară în care criza financiară este titlul tuturor articolelor.
Găsim în jurnalistul C.T.P şi o oarecare melancolie.Recunoaşte că nu scrie la calculator, cu toate că a prins era în care tehnologia reprezintă totul.Şi aceiaşi melancolie o gasim şi în momentul în care afirmă că a devenit un fel de "mit mediatic", cu care duşmanii săi tradiţionali s-au obişnuit şi au început să accepte fiecare lovitură. Poate de aceea, jurnalistul iubeşte atât de mult tenisul.Poate, prin fiecare lovitură, reuşeşte să înscrie şi atunci când nu scrie. Consumă tenisul ca pe un drog, iar dacă nu îl foloseşte devine irascibil.
Dacă din anul 1997, C.T.P se află în fruntea jurnaliştilor din România, în anii 90 era un inclasabil. Era mediana dintre gazetarii violenţi şi occidentalii de buna factură şi de fineţe. Asta, pentru că deţine o ironie greu de egalat. În unele editoriale simţi acel iz de umor negru tipic britanicilor.
Din nou, C.T.P are regrete. Este întristat de acei 95% din oamenii care îl apreciază şi îi spun: "V-am văzut la televizor". Şi-ar găsi mulţumirea dacă o fată de 18 ani l-ar felicita pentru ultimul editorial sau dacă a găsit în el un gând pentru viitor. Şi ar fi fericit, dacă tot ce ar spune el ar putea fi luat uneori ca atare, fără a căuta profunzimea sau fără a analiza fiecare frază spusă sau scrisă de el.
Cristian Tudor Popescu şi-a conturat haina de jurnalist în timp. Prima oară a intrat în Casa amurgului roşu în anul 90.Era privit cu teamă, ură şi precum un soi de inger exterminator. Şi-a început scriitura cu un articol pentru preşedintele Ion Iliescu, intitulat "Dar-uri". Acum, ziaristul îl consideră "bine-intenţionat, dar naiv", "adolescentin".
Dar dintre toate premiile obţinute în viaţa sa, cele mai importante sunt cei doi băieţi ai săi. Recunoaşte că a devenit o persoană efectivă, în loc de afectivă şi de multe ori vorbeşte prin intermediul ştirilor. Asta pentru că timpul pe care îl ai la dispoziţie să îţi arăţi dimensiunile de jurnalist se măsoară în 25 de minute.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)